Cutreier lumea -n lung și-n lat
Dar zbateri luminoase-mi bat
Și timpul parcă a ostoit
De atâta îmbrățișare voit
Și a cuprins ființa toată
Cu sărutul m-a înviorat
și am scăpat de- nfiorare.
Lumina caldă zburdă în apriga-i ființă
Și deodată
Un Platon se ridică din trecutul prăfuit
Și țese o pânză de păianjen din Eros sacrificat
În care se- nfiripă
Și-i zice grav pe un ton suav:
O tu, Mefistofele cu pactul tău!
De ce renegi ființa-i ieșită din recluziune?
Iar tu, Socrate de ce oglindești a ta oglindă a cunoaște-te pe tine?
De ce flacăra iubirii reînvie și reneagă infinitul?
De ce marasmul vocii tale aprinde flacăra iubirii?
Comentarii
Trimiteți un comentariu